Riesling de Rin
Rieslingul de Rin este un soi de struguri alb, aromat și deosebit de fructat. Este un soi extrem de versatil, producând atât vinuri seci, demiseci cât și vinuri demidulci și dulci, de calitate. Se pretează și la vinuri spumante. Țara de origine a acestui soi este Germania dar se cultivă și în alte țări ale lumii, în special în Austria, Slovenia, Serbia, Cehia, Slovacia, Italia, Noua Zeelandă, Ukraina și România.